Română


 

 


 

Karl Marks

Contribuţii la critica economiei politice

(Prefaţă)

 [1']

 



Scris: ianuarie 1859
Publicat: 1859
Sursa: Karl Marx, Friedrich Engels, Opere alese în două volume, ediţia a 3-a, vol. 1, 1966, Editura Politică, p. 312-316
Transcriere: Liviu Iacob, noiembrie 2006



 

Consider sistemul economiei burgheze în ordinea următoare: capitalul, proprietatea funciară, munca salariată, statul, comerţul exterior, piaţa mondială. În primele trei rubrici cercetez condiţiile economice de existenţă ale celor trei clase mari în care se împarte societatea burgheză modernă; legătura dintre celelalte trei rubrici este evidentă. Secţiunea întîi a cărţii întîi, care tratează despre capital, cuprinde următoarele capitole: 1) marfa; 2) banii, sau circulaţia simplă; 3) capitalul în general. Primele două capitole alcătuiesc conţinutul volumului de faţă. Întregul material se află în faţa mea sub forma unor monografii, scrise cu mari întreruperi în diferite perioade pentru propria mea lămurire şi nu pentru tipar. Prelucrarea lor într-un tot sistematizat, potrivit planului arătat, va depinde de împrejurările exterioare.

Introducerea generală[1] pe care o schiţasem o las la o parte, deoarece, după o matură chibzuinţă, am ajuns la convingerea că orice anticipare a unor rezultate care abia trebuie dovedite nu ar putea decît să strice, iar cititorul care va dori în genere să urmărească firul expunerii mele trebuie să se decidă a se ridica de la particular la general. Dar unele indicaţii cu privire la felul cum au decurs propriile mele studii de economie politică mi se par a fi indicate aici.

Obiectul meu de specialitate a fost dreptul, pe care însă l-am studiat numai ca o disciplină secundară pe lîngă filozofie şi istorie. În 1842-1843, în calitate de redactor la „Rheinische Zeitung“[2'], a trebuit să mă pronunţ pentru întîia oară asupra unor aşa-numite interese materiale, şi aceasta m-a pus într-o situaţie dificilă. Dezbaterile din Landtagul Renaniei cu privire la furturile de lemne şi la fărîmiţarea proprietăţii funciare, polemica oficială pe care d-l von Shaper, pe atunci Oberpräsident al provinciei renanae, o angajase cu „Rheinische Zeitung“ în problema situaţiei ţăranilor din valea Moselei şi, în sfîrşit, dezbaterile în jurul liberului schimb şi al protecţionismului vamal au dat primele imbolduri studiilor mele economice[2]. Pe de altă parte pe vremea aceea, cînd dorinţa sinceră de ,,a merge înainte“ depăşea considerabil cunoaşterea problemelor, în coloanele lui „Rheinische Zeitung“ se făceau auzite ecouri ale socialismului şi comunismului francez, cu o slabă coloratură filozofică. M-am pronunţat împotriva acestui diletantism, dar în acelaşi timp, într-o controversă avută cu „Allgemeine Zeitung“[3'] din Augsburg, am mărturisit sincer că cunoştinţele mele de atunci nu-mi îngăduiau să mă încumet a emite vreo părere asupra conţinutului propriu-zis al curentelor franceze. Cu atît mai bucuros am profitat de iluzia geranţilor lui „Rheinische Zeitung“, care sperau că printr-o atitudine mai moderată vor putea obţine revocarea sentinţei de moarte care fusese pronunţată împotriva ei, pentru a părăsi arena publică şi a mă retrage în cabinetul de studiu.

Prima lucrare întreprinsă pentru limpezirea îndoielilor care mă frămîntau a fost o analiză critică a filozofiei hegeliene a dreptului, lucrare a cărei introducere a apărut[3] în „Deutsch-Französische Jahrbucher“[4'], publicate în 1844 la Paris. Cercetările mele m-au dus la concluzia că relaţiile juridice, ca şi formele de stat, nu pot fi înţelese nici din ele însele, nici din aşa-numita dezvoltare generală a spiritului omenesc, ci, dimpotrivă, ele îşi au rădăcinile în relaţiile de trai materiale, a căror totalitate Hegel o cuprinde, după exemplul autorilor englezi şi francezi din secolul al XVIII-lea, sub denumirea de „societate civilă“, şi că deci anatomia societăţii civile trebuie căutată în economia politică. Studiul acesteia din urmă, pe care l-am început la Paris, a fost continuat apoi la Bruxelles, unde mă mutasem în urma unui ordin de expulzare al d-lui Guizot. Rezultatul general la care am ajuns şi care, odată obţinut, a slujit de fir călăuzitor în studiile mele ulterioare poate fi formulat pe scurt în felul următor.[*]

În producţia socială a vieţii lor, oamenii intră în relaţii determinate, necesare, independente de voinţa lor - relaţii de producţie -, care corespund unei trepte de dezvoltare determinate a forţelor lor de producţie materiale. Totalitatea acestor relaţii de producţie constituie structura economică a societăţii, baza reală pe care se înalţă o suprastructură juridică şi politică şi căreia îi corespund forme determinate ale conştiinţei sociale.

Modul de producţie a vieţii materiale determină în genere procesul vieţii sociale, politice şi spirituale. Nu conştiinţa oamenilor le determină existenţa, ci, dimpotrivă, existenţa lor socială le determină conştiinţa.

Pe o anumită treaptă a dezvoltării lor, forţele de producţie materiale ale societăţii intră în contradicţie cu relaţiile de producţie existente, sau, ceea ce nu este decît expresia juridică a acestora din urmă, cu relaţiile de proprietate în cadrul cărora ele s-au dezvoltat pînă atunci. Din forme ale dezvoltării forţelor de producţie, aceste relaţii se transformă în cătuşe ale lor.

Atunci începe o epocă de revoluţie socială. O dată cu schimbarea bazei economice are loc, mai încet sau mai repede, o revoluţionare a întregii uriaşe suprastructuri. Atunci cînd cercetăm asemenea revoluţionări, trebuie să facem întotdeauna o deosebire între revoluţionarea materială a condiţiilor economice de producţie, care poate fi constatată cu precizie ştiinţifică şi formele juridice, politice, religioase, artistice sau filozofice, într-un cuvînt formele ideologice, în care oamenii devin conştienţi de acest conflict şi-l rezolvă prin luptă. După cum un individ oarecare nu poate fi judecat după ceea ce gîndeşte despre sine, tot astfel o asemenea epocă de revoluţie nu poate fi judecată prin prisma conştiinţei sale. Dimpotrivă, această conştiinţă trebuie explicată prin contradicţiile vieţii materiale, prin conflictul existent între forţele de producţie sociale şi relaţiile de producţie.

O formaţiune socială nu piere niciodată înainte de a se fi dezvoltat toate forţele de producţie, pentru care ea oferă suficient cîmp liber, şi noi relaţii de producţie, superioare, nu apar niciodată înainte ca în sînul vechii societăţi să se fi copt condiţiile materiale ale existenţei lor. De aceea omenirea îşi pune întotdeauna numai sarcini pe care le poate rezolva, căci la o examinare mai aprofundată se va constata întotdeauna că sarcina însăşi se naşte numai atunci cînd condiţiile materiale ale rezolvării ei există deja sau, cel puţin, sînt în proces de devenire.

În linii generale, modurile de producţie asiatic, antic, feudal şi burghez-modern reprezentau respectiv epoci de progres ale formaţiunii economice a societăţii. Relaţiile de producţie burgheze reprezintă ultima formă antagonistă a procesului de producţie social, antagonistă nu în sensul unui antagonism individual, ci al unui antagonism care ia naştere din condiţiile sociale de trai ale indivizilor; dar forţele de producţie care se dezvoltă în sînul societăţii burgheze creează totodată condiţiile materiale ale rezolvării acestui antagonism. De aceea cu formaţiunea socială burgheză se încheie preistoria societăţii omeneşti.[**]

Friedrich Engels, cu care de la publicarea genialei sale schiţe a unei critici a categoriilor economice[4] (în „Deutsch-Französische Jahrbücher“) am întreţinut în scris un neîntrerupt schimb de idei, ajunsese pe altă cale (vezi lucrarea sa „Situaţia clasei muncitoare din Anglia“[5]) la acelaşi rezultat ca şi mine, iar atunci cînd în primăvara anului 1845 şi dînsul se stabili la Bruxelles, am hotărît să elaborăm împreună concepţia noastră în opoziţie cu concepţia ideologică a filozofiei germane, adică de fapt să ne răfuim cu conştiinţa noastră filozofică anterioară. Această hotărîre a fost realizată sub forma unei critici a filozofiei posthegeliene. Manuscrisul[6], cuprinzînd două volume groase in-octavo, ajunsese de mult în Westfalia, unde urma să fie editat, cînd am fost încunoştinţaţi că împrejurările schimbate nu mai permiteau tipărirea lui. Am abandonat acest manuscris criticii rozătoare a şoarecilor, cu atît mai mult cu cît scopul nostru principal - acela de a ne lămuri noi înşine - fusese atins. Din lucrările răzleţe în care am înfăţişat în acea vreme publicului, sub un aspect sau altul concepţiile noastre, menţionez numai „Manifestul Partidului Comunist“[7], scris împreună cu Engels, şi „Discurs asupra liber-schimbismului“[8], publicat de mine. Punctele hotărîtoare ale concepţiei noastre au fost formulate pentru prima oară în mod ştiinţific, deşi doar într-o formă polemică, în lucrarea mea „Mizeria filozofiei“[9], publicată în 1847 şi îndreptată împotriva lui Proudhon. Tipărirea unei lucrări despre „Munca salariată“[10], scrisă în limba germană, în care adunasem prelegerile ţinute de mine asupra acestui subiect la Asociaţia muncitorilor germani din Bruxelles, a fost întreruptă de revoluţia din februarie şi de îndepărtarea mea samavolnică din Belgia ca urmare a acesteia.

Editarea lui „Neue Rheinische Zeitung“ în 1848-1849 şi evenimentele care au urmat după aceea au întrerupt studiile mele economice pe care le-am putut relua abia în 1850, la Londra. Imensul material cu privire la istoria economiei politice adunat la British Museum, faptul că Londra oferă un bun centru de observaţie pentru studierea societăţii burgheze şi, în sfîrşit, noua etapă de dezvoltare în care aceasta din urmă părea să intre o dată cu descoperirea aurului californian şi australian, toate acestea m-au determinat să reiau de la capăt studierea acestui obiect şi să prelucrez în mod critic noul material. Aceste studii duceau, în parte de la sine, la probleme în aparenţă complet străine de subiect, dar asupra cărora a trebuit să mă opresc vreme mai mult sau mai puţin îndelungată. Dar timpul de care dispuneam mi-a fost scurtat în special de nevoia imperioasă de a-mi agonisi pîinea. Colaborarea mea de 8 ani la „New York Daily Tribune“[5'], primul ziar anglo-american, a făcut să fie necesare întreruperi frecvente în studiile mele (dat fiind că corespondenţe de ziar propriu-zise nu scriu decît în mod excepţional). Articolele în legătură cu evenimentele economice mai însemnate din Anglia şi de pe continent au alcătuit însă o parte atît de considerabilă a muncii mele pentru ziar, încît am fost nevoit să mă familiarizez cu amănunte practice care se află în afara ştiinţei economiei politice propriu-zise.

Aceste sumare însemnări despre mersul studiilor mele în domeniul economiei politice nu au alt scop decît să arate că concepţiile mele, indiferent de felul cum vor fi judecate şi oricît de puţin s-ar împăca cu prejudecăţile egoiste ale claselor stăpînitoare, constituie rezultatul unor studii îndelungate şi conştiincioase. Or, la porţile ştiinţei, ca şi la porţile infernului, trebuie înscrisă cerinţa:

Qui si convien lasciare ogni sospetto;
Ogni viltà convien che qui sia morta[11].

 

Londra, ianuarie 1859                                                           Karl Marx

 




 

Se tipăreşte după K. Marx şi F. Engels, Opere, vol. 13, Bucureşti, Editura politică, 1962, p. 7-11 - Nota red. Editurii Politice

 

 

________

 

[1]. Vezi K. Marx şi F. Engels. Opere, vol. 13, Bucureşti, Editura politică, 1962, p. 657-683.  - Nota trad. Editurii Politice

 

[2]. Vezi K. Marx şi F. Engels. Opere, vol. 1, Bucureşti, Editura politică, 1960, ed. a II-a, p. 121-165 şi 191-223.  - Nota trad. Editurii Politice

 

[3]. Op. cit., p. 413-428.  - Nota red. Editurii Politice

 

[4]. Vezi K. Marx şi F. Engels. Opere, vol. 1, Bucureşti, Editura politică, 1960, ed. a II-a, p. 544-572.  - Nota trad. Editurii Politice

 

[5]. Vezi K. Marx şi F. Engels. Opere, vol. 2, Bucureşti, Editura politică, 1962, ed. a II-a, p. 239-533.  - Nota trad. Editurii Politice

 

[6]. Vezi K. Marx şi F. Engels. Opere, vol. 3, Bucureşti, Editura politică, 1962, ed. a II-a, p. 9-575.  - Nota trad. Editurii Politice [Ideologia germană]

 

[7]. Vezi volumul de faţă, p. 5-42.  - Nota red. Editurii Politice [Manifestul Partidului Comunist]

 

[8]. Vezi K. Marx şi F. Engels. Opere, vol. 4, Bucureşti, Editura politică, 1962, ed. a II-a, p. 447-460.  - Nota trad. Editurii Politice

 

[9]. Op. cit., p. 65-179.  - Nota red. Editurii Politice

 

[10]. Vezi volumul de faţă, p. 47-81.  - Nota red. Editurii Politice [Muncă salariată şi capital]

 

[11]. Se cade-aici să stingi orice prepus / Şi-oricare spaimă moartă-aici să fie. (Dante: „Divina Comedie“, traducere de George Coşbuc).  - Nota trad. Editurii Politice 

  

__________

 

[1']. Remarcabila lucrare a lui K. Marx „Contribuţii la critica economiei politice“, care marchează o etapă importantă în crearea economiei politice marxiste, a fost scrisă în august 1858 - ianuarie 1859. În recenzia pe care a publicat-o în ziarul „Das Volk“, Engels subliniază însemnătatea deosebită pe care a avut-o această lucrare „pentru partidul proletar german“, precum şi „metoda dialecticii materialiste“ folosită în carte. La 22 iulie 1859, Marx îi scria lui Engels : „În caz că scrii ceva (despre această carte), să nu uiţi: 1. că proudhonismul a fost distrus pînă la rădăcină, 2. că încă în cea mai simplă formă, aceea de marfă, este analizat caracterul specific social, în nici un caz cel absolut al producţiei burgheze“. Această lucrare reprezintă rodul a cincisprezece ani de cercetări ştiinţifice multilaterale, în cadrul cărora Marx a studiat un vast material social-economic şi a elaborat bazele învăţăturii sale economice.

Despre situaţia acestei lucrări în decursul celor 4 decenii de muncă intensă desfăşurată de Marx pe tărîmul economiei politice, vezi adnotarea 236 - foarte amănunţită - din opera sa principală, „Capitalul“.

„Ştiinţa germană“ a folosit faţă de „Contribuţii la critica economiei politice“ ca şi, mai tîrziu, faţă de „Capitalul“ tactica trecerii sub tăcere, dar cu un succes mai mare. În timpul vieţii lui Marx această lucrare nu s-a retipărit. Singura excepţie o constituie prefaţa, al cărei text întrucîtva prescurtat a fost publicat la 4 iunie 1859 şi în ziarul german „Das Volk“, care apărea la Londra. Un fragment din capitolul al doilea al cărţii, consacrat teoriei utopice a banilor-muncă a lui John Gray, a fost inclus de Engels, ca o completare, la ediţiile germane din 1885 şi 1892 ale lucrării lui Marx „Mizeria filozofiei“.  - Nota red. Editurii Politice

Vezi Contribuţii la critica economiei politice.

 

[2']. „Rheinische Zeitung für Politik, Handel und Gewerbe“ - cotidian care a apărut la Köln de la 1 ianuarie 1842 pînă la 31 martie 1843. Ziarul a fost fondat de reprezentanţi ai burgheziei renane cu stare de spirit opoziţionistă faţă de absolutismul prusian. La acest ziar au fost atraşi să colaboreze şi unii tineri hegelieni. Din aprilie 1842 Karl Marx a devenit colaborator al lui „Rheinische Zeitung“, iar începînd din luna octombrie a aceluiaşi an - unul dintre redactorii lui. În „Rheinische-Zeitung“ au apărut şi o serie de articole ale lui Engels. În timpul cît Marx a fost redactor al lui „Rheinische Zeitung“, ziarul a luat un tot mai pronunţat caracter democrat-revoluţionar. Această orientare a lui „Rheinische Zeitung“, a cărui popularitate în Germania creştea necontenit, a provocat îngrijorare şi nemulţumire în cercurile guvernamentale şi o prigoană furibundă din partea presei reacţionare împotriva acestui ziar. La 19 ianuarie 1843, printr-o dispoziţie a guvernului prusian, apariţia ziarului a fost interzisă începînd de la 1 aprilie 1843. Pînă la acea dată, „Rheinische Zeitung“ a fost supus unei cenzuri deosebit de severe.  - Nota red. Editurii Politice

 

[3']. „Allgemeine Zeitung“ - cotidian conservator german fondat în 1798; din 1810 pînă în 1882 a apărut la Augsburg. În 1842 ziarul s-a dedat la o falsificare a ideilor comunismului şi socialismului utopic, pe care Marx a demascat-o în articolul său „Comunismul şi «Allgemeine Zeitung» din Augsburg“, apărut în „Rheinische Zeitung“ în octombrie 1842 (vezi K. Marx şi F. Engels. Opere, vol. I, Bucureşti, Editura politică, 1960, ed. a II-a, p. 116-120.  - Nota red. Editurii Politice

 

[4']. „Deutsch-Französische Jahrbücher“ - a apărut la Paris în limba germană sub redacţia lui K. Marx şi A. Ruge. A apărut numai un singur număr, dublu, în februarie 1844. În acest număr au fost publicate lucrările lui K. Marx : „Contribuţii la problema evreiască“ şi „Contribuţii la critica filozofiei hegeliene a dreptului. Introducere“, precum şi lucrările lui Engels: „Schiţă a unei critici a economiei politice“ şi „Situaţia Angliei «Past and Present» by Thomas Carlyle“ (vezi K. Marx şi F. Engels. Opere, vol. I, Bucureşti, Editura politică, 1960, ed. a II-a, p. 382-412, 413-427, 544-571, 572-598). Aceste lucrări marchează trecerea definitivă a lui Marx şi Engels la materialism şi comunism. Cauza principală pentru care ziarul şi-a încetat apariţia au constituit-o divergenţele principiale de idei dintre Marx şi radicalul burghez Ruge.  - Nota red. Editurii Politice

 

[5']. „New York Daily Tribune“ - ziar american care a apărut din 1841 pînă în 1924. A fost fondat de cunoscutul ziarist şi om politic american Horace Greely. Pînă la jumătatea deceniului al 6-lea al secolului trecut ziarul a fost organul aripii de stînga a whigilor americani, iar apoi al partidului republican. În deceniile al 5-lea şi al 6-lea s-a situat pe poziţii progresiste, ridicîndu-se împotriva sclaviei. La acest ziar au colaborat o serie de scriitori şi publicişti americani de seamă de la sfîrşitul deceniului al 5-lea; unul dintre redactorii lui a fost Charles Dana, care era influenţat de ideile socialismului utopic. Din august 1851 şi pînă în martie 1862, adică timp de peste 10 ani, Marx a colaborat la „New York Daily Tribune“; un mare număr de articole pentru „New York Daily Tribune“ au fost scrise de Engels la rugămintea lui Marx. În articolele publicate de ei în „New York Daily Tribune“, Marx şi Engels nu tratat cele mai importante probleme privind politica internă şi internaţională, mişcarea muncitorească, dezvoltarea economică a ţărilor europene, expansiunea colonială, mişcarea de eliberare naţională din ţările asuprite şi dependente etc. În perioada de reacţiune care începuse în Europa, Marx şi Engels au folosit acest ziar american, cu largă răspîndire, pentru a demasca pe bază de fapte concrete racilele societăţii capitaliste, contradicţiile de neîmpăcat care-i sînt inerente, precum şi pentru a arăta caracterul limitat al democraţiei burgheze.

Redacţia ziarului „New York Daily Tribune“ şi-a permis să modifice în mod arbitrar textul articolelor, publicîndu-le uneori fără semnătura autorului ca articole de fond. Marx a protestat în repetate rînduri împotriva acestor procedee ale redacţiei. Începînd din toamna anului 1857, ca urmare a crizei economice din S.U.A. care s-a răsfrînt şi asupra situaţiei financiare a ziarului, Marx a fost nevoit să reducă numărul corespondenţelor trimise lui „New York Daily Tribune“. Colaborarea lui Marx la acest ziar a încetat definitiv la începutul războiului civil din S.U.A. La ruperea legăturilor lui Marx cu „New York Daily Tribune“ a contribuit în mare măsură creşterea în cadrul redacţiei a influenţei adepţilor unui compromis cu statele sclavagiste, precum şi faptul că ziarul s-a abătut de la linia lui progresistă.  - Nota red. Editurii Politice

 


 

[*].-[**]. În continuarea paragrafului anterior în documentul original; a fost împărţit în mai multe paragrafe pentru a ajuta la înţelegerea complexităţii noţiunilor din acest fragment. Vezi de asemenea definiţia materialismului istoric.

 


 

 

 

 

 

 

 

AFRIKAANS

 

 

Marx şi Engels

Română